Povesti de duminica
Cand am creat acest blog, mi-am dorit sa fie un recipient al continuturilor interioare. Mi-am dorit sa pun pe acest blog ceea ce simt, ceea ce ma face in primul rand femeie.
Sa fii o buna profesionista nu e acelasi lucru cu a fi femeie. Profesionistii sunt figuri aproape asexuate, androgene pentru ca la locul de munca nimeni nu e interesant de profunzimea sufletului tau si cu atat mai putin de profunzimea sentimentelor tale. Cum nu sunt interesati nici daca esti capabil sau nu sa simti. Si e si normal. Nu te-au angajat pentru cat de sensibil si “simtitor” esti tu.
Deci sa vorbim despre ceea ce nu se vede, sa vorbim despre sentimente. Desigur mi-am ales o tema dificila, despre care stiu foarte putin. Dar, hey, doar nu-mi dau examenul de licenta in sentimente.
Odata eram cu un prieten de-al meu care ma invitase la o prezentare de moda semnata Valentino.
Prezentatoarea era o diva a spectatolului destul de cunoscuta si foarte frumoasa. In plus purta o rochie a faimoasei case de moda care i se aseza perfect. Am inividiat-o, in sensul bun al cuvantului (adica sa ne intelegem, o invidiam pentru cei 175 cm ai ei, fata de 158 ai mei, dar nu i-as fi rupt picioarele pentru asta, cum mai procedeaza unii pe care noi ii cunoastem foarte bine). Prietenul meu o cunostea foarte bine, dar nu stiam de fapt cat de bine.
Ea s-a apropiat si ne-a salutat, gest din punctul meu de vedere normal in ocazia respectiva. Insa m-a frapat privirea. Obrajii i se inrosisera chiar si sub fondul de ten, chiar si sub pudra, in mod destul de evident. Incerca sa arate ca e sigura pe ea, imbracand masca nonsalantei, dar in ochi se precepea o lumina total diferita. A inceput sa vorbeasca intr-un ritm accelerat, punand cuvinte la intamplare, ceea ce demonstra ca ii pasa foarte putin de ceea ce comunica. Pentru ca mesajul real, mesajul pe care vroia sa-l transmita era scris in ochi, in acea pupila dilatata. Poate si din cauza modului ambiguu in care am fost prezentate.
Prezentare a fost ok si nu voi intra in amanunte. Valentino e Valentino si astfel de prezentari sunt mereu un orgasm vizual.
Insa mi-a ramas mesajul din privirea ei: “Eu inca te iubesc!”.
La intoarcere i-am spus prietenului meu: “Foarte frumoasa fosta ta iubita. Inca e indragostita de tine”. Iar el imi raspunde: “Dar cum de ti-ai dat seama?”
Am tacut. De fapt as fi vrut sa-i spun: “Imbecile, toata sala a inteles asta. Mai putin tu”.
Povestea de mai sus incearca sa demonstreze cat de orbi suntem la tot ceea ce se intampla in jurul nostru. Cat de prinsi de propriile ambitii si interese personale, cat de legati de propriile noastre suferinte si cat de putina importanta dam “chinurilor” celorlalti.
Povestea de mai sus – pentru a invata sa privim cu adevarat in ochii celorlalti.
Purtăm fiecare o dragoste-n noi
Dar eu pentru tine şi tu pentru alta
Şi focul ne mistuie surd pe-amândoi:
eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta.
Aştepţi un cuvânt, aştept un cuvînt,
Dar eu de la tine, şi tu de la alta.
Obrazul îţi văd şi în vis delirând,
Dar tu în visare o vezi doar pe alta.
Şi ce ne rămâne să facem când nici
Ursita nu ştie decât să dezbine?
De ce i-ar fi milă? Trăim, doar iubind,
Deşi tu pe alta, eu, totuşi, pe tine.
