Alina Harja – Ganduri/Pensieri

Allora… Oggi sono rimasta allibita a sentire questa Signora  che è andata a visitare i “poveri” violentatori che, guarda caso, sono stati picchiati dai carabinieri, minacciando che farà pure un’interrogazione parlamentare al riguardo.
Ma stava scherzando, spero…

Ho capito che Pannella ogni tanto distribuisce dei spinelli, ma quanti se ne fumati questa Signora?
Come demonio ragiona?
Allora io, da romena, questi vermi gli metterei ai lavori forzati a vita. Perché non solo hanno distrutto la vita di una ragazza, ma stanno pregiudicando un milione di persone oneste che lavorano dalla mattina alla sera e che oggi non vengono più assunti, o che vengono licenziati per la loro nazionalità: quei romeni invisibili, ma che portano all’Italia con il loro lavoro l’1,2% del PIL.
Stanno pregiudicando gli imprenditori romeni della zona che si devono stra-assicurare le loro attività perché sono i più bersagliati dai deficienti neo-nazisti.
E tu mi dici che i “violentatori” ti fanno pena perché sono stati menati?
Ma il fidanzato di quella ragazza? Lui non è stato pestato?
Poi, a quanto sembra, nelle grazie di questa signora è entrata anche un’altra “vittima”…

Chi sa perché? Mah, misteri della vita…

P.S. Un tempo i Radicali mi piacevano, per le loro posizioni laiche ed anti-clericale. Adesso sono veramente delusa.

Ho sempre considerato il razzismo e l’intolleranza come frutti dell’ignoranza. Cosi come i crimini non hanno passaporto, di paro passo nemmeno il razzismo.

Puoi essere vittima e carnefice nello stesso tempo.

Vi racconterò una storia che a me personalmente mi ha lasciata a bocca aperta. Ho letto ed ho riletto tre volte perché ancora non ci potevo credere. Roba da Amnesty International.

Dunque, esistono delle organizzazioni romene in Italia che hanno al loro interno, ma anche nei posti di guida, degli italiani. Giusto, direte…. Anche io la vedo cosi… Anche perché non puoi parlare di integrazione altrimenti. Si altera il principio stesso dell’integrazione.

Io, parliamoci chiaro, ho mille difetti: sono permalosa (anzi permalosissima), sono polemica … persino collerica, etc.… ma sicuramente coerente. E come prova di coerenza c’è anche il fatto che nella mia associazione i posti guida sono occupati da due romene e due italiani.

Ma c’è gente all’interno della mia comunità che la vede ben diversamente. Dunque, intanto loro non sono d’accordo che le strutture romene abbiano nei posti di rilievo degli italiani. Ma se quegli italiani meritano di avere quel posto per merito, coerenza, capacità ed impegno, mi spiegate per quale dannata ragione non dovrebbero averlo? Per la loro cittadinanza?

Ma se a me un italiano mi dicesse una cosa del genere, lo denuncerei all’UNAR in meno di un minuto, pur vivendo in Italia.

Cioè, io dovrei chiedere a Mauro di dimettersi perché è italiano, quando è stato quello che ha fatto di più all’interno dell’associazione per promuovere la cultura romena? Persino più di me, pur non volendo quasi mai apparire…

Beh, allora chi la pensa cosi lo inviterei a stare solo zitto quando toccherà a lui essere vittima di discriminazione. Perché non puoi pretendere di non essere discriminato quando tu stesso non hai l’intelligenza e l’apertura di accettare l’altro nel Paese in cui bene o male vivi.

Ci sono degli italiani, degni di tutto il rispetto che si fanno in quattro per difendere i nostri diritti. A questi, visto che sono davvero pochi, bisognerebbe fargli un monumento, altro che attaccarli un giorno si e l’altro pure.

Il massimo dell’ignoranza l’ho letta però oggi: secondo questo imbecille, io non sarei più romena al 100% in quanto lavoro all’interno di un’istituzione dello Stato Italiano.

Ma vi rendete conto?

Siamo proprio arrivati all’assurdo.

Grazie al Cielo però a pensarla così sono solo quattro imbecilli. La maggioranza della comunità romena la pensa ben diversamente. La maggior parte dei romeni hanno capito che è importante farsi conoscere dall’altro, che bisogna anche imparare dall’altro, che bisogna interagire con l’altro. È l’unica via per l’integrazione. Le chiusure etniche sono la via più veloce e più sicura verso la ghettizzazione.   

E giusto come P.S.: Assoforum ha all’interno ben 14 associazioni romene su un totale che supera 100 associazioni. Le associazioni romene hanno la possibilità all’interno di questa struttura di imparare e di essere assistite nella creazione di progetti veramente validi. Ed ancora un aspetto molto importante: all’interno di questa struttura nessuno è discriminato. Ma c’è anche da dire, a dimostrazione del principio menzionato sopra, che Assoforum è fatta da persone intelligenti e preparate, siano romene o italiane. Quindi è anche logico che tra le persone preparate non ci si ponga nemmeno il problema della discriminazione. Proprio perché il razzismo, l’intolleranza, la xenofobia sono frutti dell’IGNORANZA.

Poi gli stessi imbecilli (ma io a questo punto posso ribattezzarli solo come degli sfigati) si divertono (contenti loro) di prendere in giro gli intellettuali. Sono razzisti persino nei confronti degli intellettuali romeni. Cioè, per intenderci, criticano e tirano quintali di merda addosso agli unici che possono davvero cambiare lo stato di questa comunità. Io tutto questo lo chiamo così: autolesionismo.

Proprio in questi giorni in cui altri ignoranti (italiani, stavolta) si mettono a fare spedizioni punitive contro i romeni.

Perché, come avevo detto prima, ignoranti ne esistono in tutte e due le nazioni (anche se scommetto che esistono in tutte le nazioni).

Io non mi metterò a fare di tutta l’erba un fascio, ma inviterei tutti ad una riflessione: guardate, ragazzi, che degli ignoranti razzisti ce gli abbiamo pure noi, come anche dei violentatori li avete anche voi (solo che quelli italiani si beccano solo i domiciliari).

Mettiamoci a lavorare insieme per mandare in galera sia i violentatori, che i razzisti – indifferentemente dalla loro carta d’identità o passaporto!!!

P.S. Per chi non conosce la differenza tra l’integrazione e l’assimilazione, suggerisco di consultare qualche dizionario…

P.P.S. : Vi invito a veder questo film – parla dell’umanità sia romena che italiana.

Roma, 26 gen (Velino) – Tre premi a Locarno – unico film italiano in concorso -, uno a Villerupt, uno al MedFilmFestival, uno a Denver: dopo i riconoscimenti tributati dai festival, arriva nelle sale italiane “Mar Nero”, debutto in un’opera di fiction per il regista Federico Bondi, dal passato da documentarista. È la storia di un rapporto umano autentico tra Gemma, un’anziana da poco rimasta vedova che vive alla periferia di Firenze, e la sua badante, Angela, una giovane rumena da pochissimo in Italia. “Racconta il sodalizio tra due donne sole”, afferma il regista oggi a Roma dove ha incontrato i giornalisti per annunciare l’uscita al cinema di “Mar Nero”. Ma la storia non è tutta frutto d’invenzione. Dietro questa vicenda c’è il rapporto speciale che s’instaurò tra la nonna del regista e la sua badante, i cui nomi sono proprio Gemma e Angela. “Mia nonna si è letteralmente trasformata grazie a questa giovane badante rumena – racconta Bondi -. Mia nonna era indurita dalla vita e grazie alla pazienza, alla calma e all’affetto di questa ragazza si è sciolta fino a volerle bene, come si vuole bene a una nipote o addirittura a una figlia”. Il film, una produzione Film Kairos-Rai Cinema, in coproduzione con Hi Film e Manigolda Film, è costato circa 800 mila euro e uscirà venerdì 30 gennaio in circa quindici copie.

Ho letto questo post sul blog di Doina Matei…  Mi sono commossa… Ma io sono cosi: come Mauro… a volte riesco a voler bene anche a Caino… Ve lo riporto qui sotto:

Signior Giorgio Napolitano,
con il cuore
distrutto dal dolore, ancora riesco a sentire delle emozioni dentro di me
quando ci penso di racontarli la mia vita, la vita di Doina Matei che sono io,
un essere umano, ma che questo paese mi ha distrutto in giorni di 25 novembre
tutti i sogni e la posibilita ad un nuovo futuro. Le scrivo con la penna verde
perche il colore verde e speranza, e perche lei e ultima speranza che mi e
rimasta. Non puo ascoltarmi nesunno ma lei puo legere tra queste righe cosa sento
nel mio cuore. La mia vita dura
ha cominciato quando io avevo 13 ani e i miei parenti si sono separati, per
sfortuna non avevo la posibilità di chiedere dei consigli a nesunno di loro,
mia madre lavorava e mio padre era lontano di me. Cosi senza sapere niente
dalla vita ho voluto avere io una famiglia solo mia, sono rimasta incinta ed e
nato Adrian quando io avevo solo 15 ani, non sapevo come si cresce un bambino,
ma ho imparato dai libri e dalle riviste per le mame. A 17 ani Dio mi ha voluto
regalare il secondo bambino, Ionut, ed io anche se ero una bambina con bambini
ero felice, ho cresciuto insieme a loro. A 18 ani sono arivata in Italia senza
saperlo che devo fare il mestiere di prostituta, ma ho acettato perche volevo
un futuro meglio del mio per i miei figli, era l’unico sogno che avevo, di
comprare una casa e di construirmi la famiglia che sempre avevo desiderato.
Ogni sera e ogni machina in qui andavo era un rischio, ma non importava perche
avevo un compito, di comprare quella casa. Ho subito di tante volte violenze,
sono stata derubata di mille volte. Pichiata con calci e pugni. Buttata dalla
machina con segni visibili rimasti anche adesso i che rimanerano per tutta la
vita, lasciata sulle autostrade senza sapere quale era la direzione giusta per
ritornare a casa. Una vita piena di rischi, di violenze fisiche e psichiche ho
subito e ogni volta che sentivo o vedevo il soriso dei miei figli mi riempivo
di coragio e andavo avanti. Dio lo sa come andavo avanti, ma con la speranza
che in un giorno finiro con la vita di prostituta e saro felice vicino ai miei
figli. Il 26 aprile quando il destino mi ha spinto ad uscire fuori di casa
anche se pioveva, io non potevo mai sapere cosa mi aspetava, cosi come nesunno
non sa cosa sara domani della sua vita. In quel giorno alla stazione Termini io
ho cercato solo di difendermi, ma dopo che ho visto il sangue e Vanessa che era
caduta a tera mi sono spaventata, e per quessto sono scapata sono andata da mia
madre. Credetemi che non sono una ragazza violenta e senza cuore, rimpiango
anche adesso quel momento che non mi sono fermata a socorere la povera vanessa,
anche adesso mi trema il cuore dentro di me per quel giorno ma non posso
tornare indietro. Preferivo di perdere io una mano invece di perdere lei la
vita. Giuro che in quel momento io non ho pensato che ho l’ombrello in mano, ho
alzato la mano per fermare Vanessa quando ho visto che lei veniva verso di me
con la mano alzatto. Quel giorno mi ha distrutta per sempre, ha distrutto due
famiglie. La famiglia di Vanessa perche lei e andata in un mondo che non
conosciamo, e la mia famiglia perche mia sorella rischia ogni giorno di perdere
la memoria, per il trauma che ha avuto quando mi ha visto su tutti
telegiornali. Io sono qui dentro da un ano e 8 mesi, e giusto che io pago per
quella disgrazia, per quel destino maledetto, ma sto sofrendo molto quando vedo
che devo pagare per tutti i romeni che hanno distrutto questo Paese. A mi hanno
giudicato come la prostituta romena che serve di esempio per vedere le persone
dal est che in questi Paesi le leggi esistono. Io sempre ho
avuto la forza di resistere. Ho pregato a Dio e a Vanessa di aiutarmi a
dimostrare che io non volevo amazarla. Le mie preghiere sono state ascoltate e
in primo grado di processo mi hanno datto l’artt. 584 invece di artt. 575. Per
paura del opinione publica il giudice mi ha datto il massimo della condana
previsto in codice penale – 18 ani – piu – 6 – per agravanti dei futilli motivi
che ni anche non dovrebe essere l’artt. 61 insieme all artt. 584. Sono incensurata
e le vostre leggi prevedono l’attenuanti generiche, cosi come li prevede anche
per la vita che uno ha avuto prima di entrare in carcere. Sto studiando il
codice penale, da quando sono entrata qui dentro. Prima di arivare qui ne anche
non sapevo come si chiama questo posto. Ho visto tante cose brute in questo
carcere che non desidero a nesunna persona di vederli, ma ho visto in tutto
questto tempo anche casi di omicidii piu gravi del mio che dopo 6 mesi di
carcere hanno avuto la posibilita di uscire in aresti domiciliari. Ho trovato
una casa famiglia a Rimini di papa Giovanni XIII che aiutano le ragazze
prostitute mi vogliano acogliere, ho chiesto anche io solo una volta l’aresti
domiciliari ma mi sono stati revocatti per pericolo di fuga. Vorei fare capire
al mondo intero che la mia intenzione non e di scapare della legge, chiedo in
ginocchio soltanto di avere la posibilita di dimostrare chi sono veramente. Una
madre che capisce il dolore della madre di Vanessa ma che nello stesso tempo
desidera con tutta se stessa di poter curare i suoi figli come ha fatto sempre.
Chiedo l’oportunita di migliorare nella vita, e qui dentro non si puo perche
non essiste nesunna posibilita. L’appello mi ha confermato i 16 ani senza
concedermi l’attenuanti generiche. Il dolore per la perdita di Vanessa lo sento
dentro di me ogni giorno e lo sentiro per sempre, fa molto male quando la
realtà mi fa vedere che nesunna persona al di la di questte mura non mi vuole
ascoltare. Qui dentro ce solo un caso di omicidio preterintenzionale che e
statta condanatta a 9 ani. Con l’aiuto di un ragazzo italiano ho avuto la
posibilita di vedere casi che si trovano su internet con lo stesso reato come
mio con condane massimo 8 ani. Perche io 16 ani? Perche devo piangere ogni
momento e sentirmi che impazzisco perche non trovo delle risposte alle mie
domande? 16 ani significa per me morire giorno per giorno un po, perche non
resisto piu a stare lontano dai miei figli, non resisto piu vederli sofrire
perche sono lontano da loro, non resito piu a sentirmi diversa da tutti, ho
paura del giorno di domani, ho paura dei ochi che mi guardano strano perche non
vogliano vedere dentro di me il dolore che provo, ho paura di andare avanti,
non ho piu la forza di lottare con il destino, perche non posso piu sperare o
sogniare a un futuro per me i miei figli. Lo so e capisco
che una ragazza e morta e il futuro lei non lo avra mai piu, ma anche in questo momento vorei sparire anche io da
questto mondo perche non posso acetare di essere condanata 16 ani per
l’opinione publica cosi come scrive nelle motivazioni di sentenza di primo
grado, non posso acettare di essere io con la mia disgrazia esempio per tutti
romeni che vengono qui a delinquere. Io ho fatto la
prostituta per fare un futuro ai miei figli, non sono venuta in questto paese
per diventare una delinquente, non mi vergogno che ho venduto il mio corpo ogni
sera, darei ani della mia vitta per essere Vanessa ancora tra di noi, per non
essere nesunna di noi due perse dal mondo di fuori cosi come siamo adesso. La
prego solo di darmi la posibilita di sperare che in casazione paghero per
quello che mi e sceso, per una disgrazia, non per dare un esempio al opinione
publica che Doina Matei stara in carcere. Credetemi che ho 23 ani, due bambini
di 7 e 6 ani che hanno bisogno di me, tutto che e sucesso in quel giorno non
volevo che acadesse non volevo farli niente di male, ho cercato solo di
difendermi. Aiutatemi perche non resisto piu a stare lontano dai miei figli,
non ho piu forza di lottare contro le sofferenze che mi sono state date da
questa vita, ho bisognio di crescere insieme ai miei figli e di dimenticare le
sofferenze subite sulla strada. Dio mio! Aiutatemi e datemi una posibilita
signior Napoletano, siete ultima mia speranza! Il carcere mi toglie la vita e
io ho paura!

È bello cambiare idea, capire che si è sbagliati. Ed è ancora più grandioso avere il coraggio di ammetterlo. È una dimostrazione di coraggio, di forza. Ammiro sempre le persone che hanno la capacità di tornare sui propri passi, chiedendo scusa. A volte lo faccio anche io e non la vedo come un’umiliazione. Ci si sente pure meglio dopo averlo fatto, indifferentemente della forma che scegliamo per farlo.
Solo che… a volte… soprattutto quando si tratta di sentimenti, capita che il pentimento arrivi troppo tardi…
Stavolta è arrivato davvero troppo tardi… La forma scelta è davvero bellissima ed a sentirla mi sono commossa… Solo che è arrivata troppo tardi… che sei arrivato troppo tardi…
Ma apprezzo il messaggio…

Nu ştiu alţii cum sunt dar eu când mă gândesc la bietele animăluţe care au complotat nevoie mare, considerându-se mai ceva ca Lucrezia Borgia şi Machiavelli împreună şi care s-au trezit astăzi fără pic de oscior de ros şi ele acolo, mă apucă râsul.
Le-am văzut privirile de vipere ce stau gata să muşte “prada” (cu tot respectul pentru vipere) şi mă încerca un sentiment de milă. Deşi n-am făcut niciodată un secret din faptul ca reptilele sunt singura fobie pe care o am, de această dată mi-a fost milă; evident amestecată cu scârbă şi repulsie.
Ştiam că acel zâmbet de satisfacţie care vrea să-ţi spună “ţi-am tras-o” va dispărea în curînd.
Iar când s-a dat anunţul că: “ups, nu e loc de voi pe-aici”, le-am văzut albindu-se, înnegrindu-se, îngălbenindu-se, ce mai tot curcubeul, până s-a stabilizat pe negru tuciuriu.

Acuma stau şi eu şi mă întreb: oare n-ar fi fost mai uşor şi mai inteligent, dacă tot vroiai să faci concurenţă, să te apuci să contrapui o chestie mult mai interesantă şi totodată utilă comunităţii? Dacă tot vroiai să ieşi ca păduchele în frunte nu ar fi fost mai bine oare să faci o iniţiativă de absolută excelenţă decât să cobori şi să te tăvăleşti în troaca porcilor?
Zic şi eu aşa…

NOTA: Dacă această mică însemnare vi se pare polemică: aşa e.

S-a terminat entuziasmul… Gata, doza!!! Mă întorsesem cu un chef nebun de viaţă… speram să dărâm munţii… eram convinsă că mă îndrăgostisem din nou şi că mai era şi împărtăşit sentimentul… că rezolvasem totul la muncă şi totul mergea strună… până şi bugetul era în curs de stabilizare… Culmea!!! Ca în poveşti… Dar neah… de unde atăta noroc pe capul meu?! Nimic, nada, niente, nothing… Până şi circul de la Ambasadă mă lăsase, vorba lui Eminescu, nemurito(a)r(e) şi rece… Dar gata, frate, prea mult te-ai înfruptat din plăcerile paradisului… Şi acuma ia să-ţi dăm noi ceva nervi, ceva bătăi de cap… Prea ai devenit tolerantă şi calmă! Aşa că de azi, gata cu fata bună: recitesc Machiavelli!!! Şi să îndrăznească să ma calce vreunul pe coada pe care n-o am… Şi când o să devin ca o veche cunoştinţă forumistică, căreia am înteles că-i place lămâia (nu ştiam că lămâia are efecte atât de inestetice), să nu mă întrebaţi de ce… Am să mă dau totuşi pe portocale ca măcar aspectul exterior să reuşesc să-l păstrez…  În fine, ce mai, nici măcar o lună să mă bucur şi eu de linişte… Mă gândeam azi la o chestie: dar de ce oamenii nu pot fi pur şi simplu sinceri, corecţi şi verticali? Pe bune, ce-i costă? Adică îmi zici şi mie la ce-ţi foloseşte să te prefaci că-mi eşti prieten când de fapt nu-mi eşti? Tu crezi că eu chiar nu m-am prins? Chiar crezi că nu filtrez informaţia când mă prind că încerci să mă tragi de limbă? Sau ce sens are să încerci să m-abureşti cu tot felul de aşa-zise “exerciţii de sinceritate” când de fapt numai sinceritate nu e? Oricum dacă mi-am pus în cap să te las să pătrunzi în viaţa mea,  aşa va fi cu sau fără abureli (dar m-ai bine fără, că dacă mă prind s-ar putea să-ţi tai singur toate şansele). Iar dacă mi-am pus în cap să nu, poţi să mai scrii o “Divina Commedia” în cinstea mea că tot n-ai nici o şansă… Aşa că, oameni buni, nu subestimaţi inteligenţa celorlalţi: nu tot ce-i mic la stat e mic şi la sfat. Sau din ciclul: “ Doamne, apără-mă de prieteni, că de duşmani mă apăr şi singur. Valabil şi pentru “iubiţi”.

P.S. Vi se pare o proză extrem de simplistă şi deloc elegantă? Beh, n-am ce să vă fac. Azi n-am nici un chef să fiu elegantă şi mă doare exact la 2 metri de cot de eventualele greşeli gramaticale sau dezacorduri. Şi zice-ţi “merci” că nu m-apuc să-njur ca un birjar!

Vai, nu mai pot… îmi vine să plâng, să-mi smulg părul din cap de cât de emoţionată sunt când te citesc. Şi iar, vai, nobleţea inimii tale şi dăruirea ta faţă de celălalt mă mişcă până în adâncul sufletului… (Tre’ să văd cum reuşesc să găsesc şi emoticoanele care să-ţi confirme cât sunt de emoţionată).

Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că exişti, ba chiar te pun în toate rugăciunile mele pe care la fac (mai ales când ajunge Băsescu prin prejmuri). Şi pe cuvântul meu de onoare că atunci când trec pe la biserică să vând poliţe numai la tine mi-e gândul.

Şi-mi  vine să cred din toată fiinţa că e posibil chiar să se întâmple ceea ce spui. Când? Cum? Cu cine? Nu ştiu dacă eu voi mai fi atunci…

Dar am un glob de cristal şi pe cuvântul meu de pioner că totul va ieşi foarte bine şi la alegerile viitoare (virtuale) voi fi aleasă preşedinte, că actualul nu are nici pe departe inteligenţa şi dăruirea mea. Şi cu ajutorul tău necondiţionat (numai al tău bineînţeles) vom stârpi şi răutăcioşii şi invidioşii care m-au ţinut (în lanţuri, legată de pat) să nu pot eu să strâng semnături.

Dar e posibil să schimbăm situaţia, nu zic că nu, poate când ne vom regăsi pe noi înşine şi numai eu îţi pot arăta calea, adevărul.

Când ne vom simţi realizaţi pe plan personal (şi eu fac cursuri şi-i ajut pe toţi să devină actori, comedianţi şi agenţi de vânzări), în orice loc “ca acasă” şi în pace cu noi înşine, în pace cu lumea din jur (când răutăcioşii ăştia vor înceta să mai scoată la suprafaţă toate măgăriile mele), atunci când ne vom accepta unii pe alţii aşa cum suntem, fără să ne judecăm, să ne denigrăm (adică voi să nu mă denigraţi şi să ma acceptaţi, pentru mine nu-i valabil), pentru că se ştie că nimeni nu e perfect (în afară de mine -  a propos, când mă faceţi sfântă?)iar aici în Italia un anumit comportament nu-şi are rostul.

Eu mă rog să dea Dumnezeu!

P.s. Am mai postat un comunicat de la nişte tâmpiţi care fac o acţiune. Trebuie neaparat să arătăm că e a mea, deci te rog, felicită-mă!!!

Nu, n-am înnebunit.

Deci v-am prezentat, aşa cum am scris în titlu, ultimul model actualizat de ipocrizie făcută virtute.

Am luat un exemplu şi l-am prezentat prin propriile sale cuvinte şi postări.

NOTA:  Orice asemănare cu fapte sau personaje reale este absolut intenţionată.  

Da, afirmasem că nu voi vorbi nici despre politică, nici despre jurnalism şi nici despre starea comunităţii româneşti. Dar unele mârşăvii sunt totuşi atât de greu de suportat în mod pasiv…

Comunitatea românească din Italia este într-o stare cel puţin dezastruoasă şi asta tocmai pentru faptul că este atât de fragmentată. Românul mediu este discriminat, drepturile nu-i sunt respectate, de cele mai multe ori pentru că nu ştie să-şi ceară drepturile pe care le are, pentru că stă în bârlogul lui şi nu se bagă (a se citi nu are nici cel mai mic interes de a se integra în ţara în care de bine de rău trăieşte).

Românii nu au reprezentanţi reali, pentru că nu şi i-au desemnat atunci când au putut să o facă.

Şi cu toate astea o mână de oameni inimoşi se zbate şi încearcă să facă ceva concret pentru comunitatea noastră.

Din păcate există însă nişte personaje care efectiv se vede că nu au altă ocupaţie şi preocupare mai inteligentă decât aceea de a arunca cu noroi în munca unora şi de a ridica pe alţii care, din punctul lor de vedere şi doar al lor, merită mai mult.

Nu există în optica limitată, mult prea limitată, a acestor “oameni” criteriul meritocraţiei.

Ba mai mult, aceştia nu sunt şi nu au fost niciodată în stare să facă absolut nimic pentru comunitatea românească şi nici pentru vecinul lor măcar.

Dar sunt buni să critice, aruncând aşa-zise articole într-o fiţuică pe care ei o numesc ziar.

Ar fi în stare să promoveze şi Lega Nord (de altfel a promovat un reprezentant ales tocmai pe listele mai sus-menţionatului partid extremist), numai cine merită cu adevărat, nu.

Cică drepturile din PD sunt obţinute mulţumită celor 2 anonimi români din PD. Guess what: şi eu lucrez pentru un deputat din PD. Eşti sigur că nu-i şi meritul meu? În fond lucrând la Camera Deputaţilor sunt mai în contact cu reprezentanţii de seamă ai acelui partid.

Înainte să vă agitaţi inutil, nu sunt înscrisă în PD  şi rolul meu nu e politic ci consultativ pe probleme de…. Emigraţie. Şi nu am nici o legătură cu acele “drepturi” (care a propos nu au fost acordate acum, dar erau în vigoare de ceva mult timp – mamă, ce greu ajunge informaţia la unii!!! Şi mă mai mir că românii sunt prost informaţi).

Ei bine, eu am ce am cu aceşti indivizi care au avut tupeul şi nesimţirea să interpreteze un articol provocator de-al meu ca un îndemn la nu ştiu ce luptă anti-românească şi organizarea a nu ştiu ce grupuri naziste. Unde-s, Domnule, acele grupuri? Unde-ai văzut dumneata consecinţele “instigării” mele? Sau asta e doar demonstraţia că italienii au fost mai deştepţi decât tine şi au înţeles cu adevărat sensul spuselor mele?

Şi tot ca fapt divers, grupul pentru care lucrez s-a amuzat teribil să citească aberaţiile trimise la redacţie sub formă de “scrisori de protest” în  care se cerea demisia mea. “S-o daţi afară, s-o dăm în judecată, piţipoanca” şi alte chestii, au avut un singur efect: creşterea popularităţii şi evident al prestigiului profesional recompensat mult mai bine. Vă foarte mulţumesc pentru această favore.

Idem la Camera Deputaţilor, unde la Asociaţia parlamentară “Amici della Romania” (cine ştie de ce domnii deputaţi au preferat să folosească tocmai numele asociaţiei mele) au aderat 49 de deputaţi (ultima adeziune a sosit astăzi).

Sunt convinsă că una care vrea răul comunităţii româneşti se apucă să ducă problemele românilor tocmai la instituţia numărul 1 din Stat (într-o Republică parlamentară – şi Italia este o Republică parlamentară – Parlamentul este instituţia numărul 1), voi nu?

Bun, iată câteva exemple de informare tendenţioasă pe acelaşi model folosit în cazul meu:

1. Storace face o declaraţie rasistă (perfect coerentă cu linia partidului său)  – e vina PIR-ului că l-a facut membru de onoare pe Schiuma care, cu mult înainte de a intra în PIR, făcea parte din partidul lui Storace.
2. PIR-ul propune să se construiască structuri în care românii să stea la un preţ redus, tocmai pentru a evita ca aceştia să se ducă la “părăseală” sau să doarmă în coşmelii improvizate – ce înţeleg “geniile”? Că vrea ghetouri.
3. Germani zice că proporţia delincvenţilor raportată la întreaga comunitate este foarte redus, “geniile” înteleg că Germani zice că românii sunt delincvenţi.
4. O “piţipoancă” pune un comunicat despre o iniţiativă care nu-i aparţine, după cum rezultă clar din comunicat, “geniile” o felicită pentru iniţiativă
5. Vreo trei anunţă că vor candida la Parlamentul României, nu strâng semnături, nu fac nimic, dar e vina altora că, vezi tu Doamne, i-a criticat.
6. Există drepturi pentru îngrijitoare, “geniile” află cu o întârziere de ani de zile, dar e vina sindicaliştilor din construcţii că nu informează îngrijitoarele. Şi tot “geniile”, că de aia sunt “geniali”, propun crearea sindicatelor româneşti aici în Italia, şi în acelaşi timp înscrierea românilor în partidele italiene. Logica lor e de invidiat.
7. Românii depun o coroană de flori la mormântul Giovannei Reggiani, e pentru aceleaşi “genii”, o jignire adusă tricolorului naţional.
8. Mergem să vorbim cu fostul prefect Mosca pentru biserica din Monterotondo, “geniile” au de obiectat că suntem îmbrăcaţi în alb.
9. Prezentăm o schiţă a unui proiect, specificând clar că e o schiţă, şi “geniile” se apucă să ne dea în cap că unul dintre protagonişti nu are meseria pe care o afirmă.

Mai sunt un miliard de exemple de “coerenţă” şi “verticalitate”, dar n-am să mă apuc să le enumăr pe toate că mi-ar lua o viaţă întreagă.

Nu ştiu alţii cum sunt, ca să-l parafrazez pe Creangă, dar eu încep să am nişte dubii în privinţa sănătăţii mintale ale acestor oameni.

Îmi vin în minte doar câteva posibilităţi:

-         ăştia ori sunt retardaţi mintal şi atunci nu înţeleg ce caută în presă

-         ori nu înteleg bine nici limba română şi nici limba italiană, şi atunci le recomand câteva dicţionare pe care ar putea să le consulte din când în când

-         ori este vorba despre o răutate gratuită şi justificată doar de orgolii personale

-         ori sunt interese economice la mijloc care cer promovarea doar a unor structuri şi se vede treaba că structurile denigrate au devenit atât de importante şi de credibile încât deranjează.

Citeam pe blogul lui Badea un articol scris cu ceva timp în urmă despre modele şi alte “lighioane” extrem de frumoase îndrăgostite de Flavio Briatore.

Hey, e un blog în care am decis să vorbesc despre sentimente. Deci voi încerca să-i ofer un răspuns cât de cât pertinent lui Mircea din perspectiva unei femei.

El insinuează că Naomi Campbell & company s-au uitat la Briatore pentru banii lui mulţi şi este de-a dreptul revoltat că femei atât de frumoase, care au o carieră de succes şi sunt deja bogate, se uită la un astfel de “maimuţoi”.

De acord, Briatore e total inestetic.

Dar poate explicaţia stă tocmai în acest lucru. Din punct de vedere antropologic, începând de la Adam şi Eva, femeile au fost atrase de Bărbaţi care, aşa cum spune o vorbă din popor, trebuie să fie un picuţ mai frumoşi ca dracul (şi Briatore e doar o ţâră mai atrăgător).

Doar nu degeaba poveştile de genul  “Frumoasa şi Bestia” au avut atâta succes.

Bărbatul “light” a fost o modă apărută o dată  cu televizorul, dar nu e nici pe departe ceea ce îşi doresc femeile. Frumuşelul cu chip de înger este, pentru majoritatea femeilor, la acelaşi nivel cu bibeloul: adică stă bine în vitrină.

Şi unde mai pui că mai are şi personalitate, iar aceasta este o calitate extrem de excitantă.

Aceste femei sunt înconjurate mai tot timpul de băieţi “light” care se oferă fără cea mai mică ezitare creatorilor de modă cu înclinaţii sexuale să le numim “exotice” sau de acei creatori de modă menţionaţi mai sus, sau de alte “staruri” cu labilităţi psihice şi personalităţi construite artificial de către marile case de producţie cinematografică sau discografică.

Asta ca să nu mai vorbim de fani care le văd exact prin prisma testosteronului.

Aşa că nu înţeleg această perplexitate. Naomi & Company vor lângă ele un Bărbat. Punct.

Şi eu toate astea le spun fără să-l cunosc pe Briatore (un personaj care de altfel nu-mi place). Cine ştie ce alte veleităţi ascunse mai are…

P.S. Am fost întrebată de ce majoritatea, citez, “pulimii” urâte nu are acelaşi success la astfel de “bunăciuni” ca şi Briatore. Simplu: dacă ar avea bani de intrare şi de-un Pepsi în Bilionaire, probabil ar avea ocazia să le întâlnească şi probabil dacă ar avea şi ceva farmec personal ar reuşi să egaleze succesul “maimuţoiului” miliardar.