Taxe consulare mai mari. Ce făceau “aleşii”?!

Iunie 4, 2010 at 1:58 pm (Uncategorized)

După cum bine ştiţi (şi dacă nu ştiţi, aflaţi acum) taxele consulare au fost mărite prin Legea n. 78/2010 pentru modificarea  şi completarea Legii n. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate. Deci începând cu data de 25 mai 2010 intră in vigoare noile taxe consulare, evident cu mult mai mari decât în precedenţă. Aici legea şi anexa cu preţurile: http://www.cdep.ro/proiecte/2010/000/30/7/leg_pl037_10.pdf

Privind această mizerie mi-am zis: sigur parlamentarii care reprezintă diaspora s-au opus. Dar, pentru orice eventualitate (aşa-s eu, mai Toma Necredinciosu’), am decis să verific.

Deci iată ce am descoperit: Legea propusă de parlamentarii opoziţiei (deputaţi PSD+PC:Florea Damian, Mitrea Manuela, Popa Daniela deputaţi PNL: Budurescu Daniel-Stamate, Pocora Cristina-Ancuţa senatori PSD+PC: Crăciun Avram, Mitrea Miron Tudor senatori PNL: Meleşcanu Teodor Viorel) a fost aprobată de Camera Deputaţilor cu 268 de voturi (din 270) – aici procesul legilativ la camera: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=10785 –  şi de Senat cu 68 de voturi (din 68) – aici procesul legislativ la senat:  http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=14511&cam=1.

Mi-am zis: deci unul din cei doi care nu au votat “pentru” a fost sigur Brânză. Da’ de unde? Nici măcar nu era prezent (aici votul: http://www.cdep.ro/pls/steno/eVot.Nominal?idv=6023). O fi fost ocupat cu negocierea drepturilor noastre în străinătate? Nu. După cum puteţi vedea chiar pe site-ul onorabilului: http://www.williampdleuropa.eu/.

Ce păzea domnul Brânză când se discuta în Parlament jumulirea diasporei? Mister.

Dar ceea ce este de-a dreptul strigător la cer este reacţia mult stimabilului Senator Riceard Badea. Ce se gândeşte să facă dragul de el: în comisia pentru afaceri externe (unde “activează” ca vice-preşedinte) se aprobă amendamente care reuşesc chiar să înrăutăţească forma iniţială a legii (vezi aici procesul verbal şi amendamente: http://webapp.senat.ro/pdf/09L643CR.pdf).

În ziua votului Domnul Badea, nu numai că este prezent, dar face şi declaraţii de vot:

Domnul Viorel-Riceard Badea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al PD-L susţine această iniţiativă

legislativă. Evident că noi şi în comisie am fost, alături de colegii

noştri, care au iniţiat propunerea legislativă.

De asemenea, vreau să vă spun că este foarte important pentru

comunităţile române din afară ca aceste taxe consulare să se poată

structura cât mai bine. De multe ori, chiar vreau să vă spun că mi se

reproşează de mulţi dintre concetăţenii noştri care trăiesc în afara

României, că ar fi chiar oportună creşterea unor taxe, în condiţiile în

care serviciile consulare sunt de calitate.

Deci nu numai că susţinem această propunere legislativă, dar

facem un apel către Ministerul Afacerilor Externe, bineînţeles, cu

concursul nostru, să crească numărul serviciilor şi chiar al

consulatelor din statele în care comunităţile române trăiesc.

Vă mulţumesc.

(aici puteţi decărca stenograma şedinţei din 16 februarie 2010: https://www.senat.ro/Start.aspx sau aici  10.02.16 – pagina 17)

Deci, Domnul Badea este convins că românii din afară VOR cu toată fiinţa lor să dăruiască cât mai mulţi bani Statului Român, drept mulţumire pentru faptul că au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara şi să devină slugi printre străini.

Eu spun că Domnul Badea ar trebui să schimbe pusher-ul  sau vinul. Că altfel nu-mi explic astfel de inepţii.

Concluzie: clasa politică de la Bucureşti a decis în unanimitate că românii din afară sunt o sursă… adică o văcuţă ce poate fi mulsă că cei din România au înţărcat de mult.

P.S. Doar nu credeţi că serviciile consulare chiar se vor îmbunătăţi. Este “vrăjeală de popă de ţară “ ca să parafrazez un amic “revoluţionar”.

Anunțuri

17 comentarii

  1. Lolek şi Bolek | Alandala said,

    […] de par­tid, Riceard Badea pre­gă­tea rru­mâ­ni­lor din afara ţării o nouă sur­piză – mări­rea taxe­lor con­su­lare. Logica acţiu­ni­lor celor 2 per­so­naje e una de banc – unul vrea să ne dea bani, altul […]

  2. nicola269 said,

    ASOCIATIA „ROMENI DI PADOVA”
    Subscriem la opiniile d-nei Alina Harja .
    Solicitam si cu aceasta ocazie DEMISIA CELOR DOI PARLAMENTARI:deputatul William Branza si senatorul Viorel Badea !
    NU NE REPREZINTA !
    De la Padova
    ing. Die Nicolae Alexandru-Presedintele Asociatiei „Romeni di Padova”

  3. Costel said,

    De acord 100% cu domnul Nicolae Alexandru.

  4. M M said,

    O informatie recenta: Senatorul Badea a fost azi la Roma, cu ocazia alegerilor interne ale filialei ilegale de la Roma. Se pare ca s-a lasat cu un mic ” incident”, in momentul in care un grup de cetateni Romani…simpatizanti PD-L Ro ,au cerut sa participe la sedinta, fiind refuzati! Se aude ca s-ar fi lasat cu cearta si ar fi fost chemati carabinieri!
    Acest lucru nu ar fi atit de interesant intr-un context politic normal. In conditiile in care Senatorul Badea fuge de comunitate, refugiindu-se la adapostul lingailor din filiale, acest „incident” capata o alta dimensiune. Cred ca senatorul Badea are datoria sa explice comunitatii „participarea sa” la jupuirea Romanilor din diaspora prin intermediul taxelor consulare dublate!

  5. alinaharja said,

    Si tot informatie recenta: intrebat de un reprezentant al comunitatii la telefon ce parere are despre legea privind marirea taxelor, domnul senator a afirmat ca trebuie sa studieze legea inainte de a face declaratii… Dar, sincer, nu-i bai. Avem deja declaratia din Parlament.
    Aceeasi intrebare de la acelasi reprezentant, raspuns domnul deputat Branza: pai s-a aprobat doar la Senat.
    Amintim stimatilor demnitari ca intr-un Parlament bicameral o lege ca sa intre in vigoare trebuie aprobata in forma IDENTICA atat la Camera cat si la Senat. Dar, na, omu’ nu era prezent ce-i drept cand s-a votat legea.
    Era, presupunem, pe la filiale…

  6. constantin said,

    Personal, de-a lungul anilor traind in afara tàràmurilor natii pe care le port oricum, ca orice autentic roman in suflet, ori de cate ori am avut de-a face cu consulatul roman din Italia, am ramas nu deziluzionat ci…SCARBIT efectiv. Acum.., pe langa DE-SERVICIILE pe care ni le ofera (ca sa nu mai vorbim de duhoarea cleioasa si putrezànd-balcanicà fanariotà pe care o emana in general staff-ul cu pricina – de parca ar fi niste mici zei acolo pusi de Tatal etern al unui Bizant agonizant..), au mai marit si taxele… E.., strigator la cer!!! Ce se dovedeste?! Ca in fond pe politicienii nostri arrivisti (in general) ii doare fix in pix de sarmanii oamenii care isi lasa casa, masa, tarina, copii, iubiri, afectiuni numai ca sa duca si ei acolo, in curte la ei o bucata de paine pe care oricum in tara noastra, dulcea noastra patrie nu ar putea-o gasi nici spetindu-se de zori si pana-n seara… Dar ce le pasa lor?!? Am vazut publicata lista salariilor lor…, plus indemnizatii, de pe mort, de pe viu…, de pe sta si de pe figurat… Cata rusine!!!! Si cata SCARBA in sufletul meu de romàn!!!!

  7. De ce demisia parlamentarilor diasporei? | diaspora romaneasca said,

    […] calitate ,îmbunătăţirea legilor şi nu creşterea taxelor consulare care v-a inspirat celebrul discurs din plenul Senatului…din păcate colegii şi consilierii dumneavoastră  nu sunt în mod obligatoriu şi consilierii sau […]

  8. bogdan said,

    Nicio data nu la interesat diaspora din Italia, pe dl Badea, ci mai mult intretinerea relatiilor cu consulii generali din Italia .

  9. Frământări la Bucureşti « Alina Harja – Ganduri/Pensieri said,

    […] 19, 2010 at 1:36 pm (Uncategorized) În urma articolelor mele despre noua lege a taxelor consulare şi despre proiectul de lege ce prevede taxarea cu 1% a banilor pe care îi trimitem în ţară, am […]

  10. ionescu said,

    Pai cred ca singura solutie este darea in judecata a Statului Roman pentru astfel de abuzuri. Nu este normal ca un consulat sa produca profit ,ilicit de altfel cum spunea un amic ,de pe urma „capsunarilor” Cred ca o alta initiativa ar fi cererea de tutela si interventie din partea UE .
    Domnul Badea face referire la taxele comuniste, scuzati vream sa spun consulare, am facut confuzie ,discursul sau este total comunist.

  11. Cum mi-am pierdut astăzi timpul | Alandala said,

    […] mai tare a fost când a expli­cat cum s-a petre­cut cu legea prin care s-au mărit taxele. Deci, aşa cum a zis Alina, pro­pu­ne­rea vine de la opo­zi­ţie. Până aici, corect. Doar că nenea Badea zice că el a […]

  12. Nimic nou: Badea si perlele « Alina Harja – Ganduri/Pensieri said,

    […] la Consulatul Romaniei la Torino motivatiile pentru care el a sustinut (dupa cum aratam aici: https://alinaharja.wordpress.com/2010/06/04/taxe-consulare-mai-mari-ce-faceau-%E2%80%9Calesii%E2%80%9… ) legea care mareste taxele […]

  13. Badea strikes… again « Alina Harja – Ganduri/Pensieri said,

    […] (aici puteţi decărca stenograma şedinţei din 16 februarie 2010: https://www.senat.ro/Start.aspx sau aici  10.02.16 – pagina 17). Restul detaliilor aici: https://alinaharja.wordpress.com/2010/06/04/taxe-consulare-mai-mari-ce-faceau-%E2%80%9Calesii%E2%80%9… […]

  14. Dan Tanasa said,

    Alina, un calcul simplu arata ca romanii din Spania (800.000 in mod oficial) baga in buzunarele statului roman peste 24 de milioane de euro anual (asta daca luam 30 de euro ca suma medie/cetatean roman). Trist este nu numai faptul ca Badea si cu Branza nu au facut nicio „branza” dar si faptul ca romanii din diaspora nu au protestat in mod adecvat fara de acest furt!

  15. alinaharja said,

    Romanii din Italia au protestat, au strans si semnaturi. Si asta cu toate piedicile portocalii, plus publicatiile de serviciu ale domnului senator.

  16. Dan Tanasa said,

    Alina, asta nu ajunge! Se mai aude ceva? NU! Cainii latra, caravana trece!

  17. Unul alb si altul negru -sau cum este sa fii portocaliu « PIR Torino said,

    […] cu 268 de voturi din 270 de posibilitati,majoritate si opozitie la unison.Detalii interesante aici Filiale ale partidelor româneşti, PD-L diaspora, PRESA ONLINE   baconschi, legea maririi […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: